Petru Ababii
Email: azumut1947@gmail.com
s. Bolohani, r. Orhei, Republica Moldova
Se spune că democraţia este ceea ce a inventat mai bun omenirea în materie de adevăr, echitate şi drept social. Lumea de veacuri a căutat un adevăr suprem în relaţiile sociale care să satisfacă deopotrivă şi în cea mai mare măsură necesităţile tuturora în diverse sfere ale vieţii. Însă potrivit binecunoscutei legi a relativităţii totul în ea este relativ inclusiv mult râvnitul adevăr în care individul uman îşi pune atâta şi atâta speranţă. Pentru a pătrunde însă în esenţa relaţiei dintre adevăr, echitate socială şi drept social este imposibil fără a nu atinge colateral componenta filosofică a problemei.
Mersul triumfal al instaurării regimurilor democratice în lume a arătat însă, că ele sunt departe de a rezolva toate problemele cu care se confruntă. Cu toate acestea atare lucru nu ne permite să subestimăm, totuşi, partea bună a sistemelor democratice în raport cu caracterul dictatorial al formelor autoritare de guvernare a statelor. Unul dintre cele mai importante ajunsuri de natură însă relativă al democraţiilor este acela, că ele permit schimbarea de către majoritatea corpului social în urma unor alegeri libere a unui regim cu altul. Spun relativ, pentru că, de fapt, are loc înlocuirea unui regim imperfect cu altul la fel de imperfect sau mai puţin imperfect. Altfel spus o imperfecţiune este schimbată cu alta în mod liber şi nu întotdeauna în cunoştinţă de cauză, imperfecţiuni care însă pentru unii, fiind interpretate în mod fals, sunt satisfăcătoare, bune sau chiar foarte bune, iar pentru alţii – nemulţumitoare, rele sau foarte rele. În felul acesta cercul rezolvării problemelor ridicate de relaţiile umane în interiorul comunităţii se închide, fără însă a le aduce la un numitor comun. Atare lucruri sunt dovedite de nenumăratele crize, contradicţii şi frământări sociale de masă care zdruncină serios temeliile democraţiilor occidentale prospere crezute de nezdruncinat.
Nu putem să ne închipuim un corp social ce alcătuieşte o formaţiune statală în afara unei mobilităţi vitale în stare să-i asigure existenţa determinată de relaţiile de dependenţă a structurilor sociale care îl alcătuiesc. De aceea vom considera fenomen democratic autentic participarea fiecărui membru al colectivităţii în aceeaşi măsură atât la actul decizional cât şi la cel de traducere activă în viaţă a lui. În variantă desăvârşită deci, fenomenul democratic în esenţă depinde de caracterul activităţii factorului demografic. Dar pentru ca acest lucru să se petreacă este nevoie de o conştiinţă civică înaltă a lui, lucru însă pe care nici o democraţie nu-l poate înfăptui. Astfel se face că, chiar şi în cele mai avansate democraţii o mare parte din factorul demografic rămâne în afara actului decizional cu toate că în integritatea lui el participă într-un fel sau altul la procesul de traducere în viaţă a problemelor pe care le pune statul în faţă.
Din acest motiv absenteismul este foarte ridicat atât în cele mai democratice exerciţii sociale cum sunt plebiscitele referenţiale cât şi în plebiscitele pentru alegerea conducerii statului. Este acesta un argument în plus care dovedeşte faptul, că democraţia nu este în stare să rezolve toate problemele ridicate de neajunsurile de care suferă. Toate alegerile d-ea lungul timpului din terțe state au arătat în detaliu, că acei cărora li s-a cerut să-şi opineze poziţia privitor la modalitatea de ieşire din nenumăratele crize politice dar nu numai, prin lipsa lor de responsabilitate şi poziţie civică faţă de actul decizional hotărăsc soarta celor care se implică activ în el. Altfel spus cei ce nu sunt la urna de vot hotărăsc soarta celor ce sunt. De aceea ca o astfel de aberaţie să nu influenţeze destinul unei întregi societăţi un referendum (un scrutin electoral) trebuie să fie validat, reieşind din numărul celor care nu au ieşit la vot, dar nu din numărul celor care au eșit la vot. Rezultatul unui astfel de eczercițiu consultativ va arăta care este starea adevrtă a actului democrstic într-o țară sau alta. El ar oferi posibilitatea de a gândi asupra cauzelor , care au făcut ca să existe un număr sau altul de indiferenți, a le analiza și a lua niște decizii favorabile în măsură să rezolve motivația aparției lor și a situaților de acest gen cu scopul ca partea neparticipativă a societății să fie ascultată, auzită, înțeleasă.și racordată la actul decizional în suficientă măsură capabilă s-o facă activă și eficientă socil, econoic, politic și culturl.în cât mai mare măsură, fapt ce neapărat va duce la eficientizarea per ansamblu a componentelor demografice dar și a celor democratice.
Însă cu toate acestea nici o astfel de calificare a rezultatelor unui consult popular nu înlătură toate consecinţele pe care le ridică caracterul relativist al abordării relaţiilor sociale ce se instalează, chiar, şi printr-un vot liber într-o construcţie statală democratică. Căci, întotdeauna indiferent de opţiuni, vor exista mari părţi din populaţie, care într-un fel sau altul îşi vor vedea interesele lezate parţial sau total în urma votului uneia sau alteia din majorităţi în terţe scrutine electorale.
Crizele mondiale nu sunt numai de natură economică sau morale, dar în primul rând crize de structură şi eficienţă a celor mai avansate democraţii aparent prospere şi stabile. Cauza o găsim în incorecta interpretare a adevărului.
Lumea se mişcă astăzi, ca de altfel cum s-a mişcat întotdeauna, în cercul îngust al adevărului relativ în căutarea adevărului esenţial. Oare, parafrazat spus, atunci când cei ce nu sunt hotărăsc soarta celor ce sunt nu este o aberaţie? Şi de ce cei ce sunt în minoritate trebuie să sufere din cauza celor ce sunt în majoritate a căror alegere este departe de adevăr şi exprimă doar un adevăr relativ într-un proces electoral democratic? Ieşirea din asemenea circuit aparent închis există, şi ea duce spre adevărul care rezolvă toate problemele omului, cu toate că se consideră că omenirea n-a inventat nimic mai bun în materie de politică socială decât democraţia. Acest adevăr se numeşte adevărul religios – pentru lumea creştină adevărul creştin.
Nu întâmplător o lume dezamăgită de eficienţa claselor politice născute din sânul democraţiilor crede din ce în ce mai mult în biserică şi din ce în ce mai puţin în capii partidelor ce o guvernează. Adevărul religios spune că într-un fel sau altul indivizii unei colectivităţi se află în relaţii de interdependenţă în care fiecare se găseşte sub stăpânirea celuilalt, iar toţi împreună – sub stăpânirea Celui Atotputernic. Acesta este adevărul căutat şi care se găseşte la dispoziţia tuturora şi a fiecăruia. Îl vom găsi în Învăţătura creştină.
Traducerea în fapt a normelor Legii care-l consfinţeşte reprezintă calea ce duce din adevărul relativ spre adevărul esenţial. Ea ne oferă şansa pe care, folosind-o vom rupe cercul îngust al adevărului relativ şi al interpretărilor lui de toate felurile. Vom găsi atare adevăr consfinţit în celebrul exemplu de credinţă a sutaşului care se considera stăpân dar şi stăpânit redat în unul din capitolele Învăţăturii (Vindecarea robului unui sutaş. Evanghelia după Matei). Marele exemplu de mare credinţă a sutaşului în situaţia însă a unora fără credinţă sau cu puţină credinţă, de fapt, se găseşte fiecare muritor reprezintă o mostră de netăgăduit de autentică şi dreaptă democraţie în care fiecare este stăpânul său propriu şi stăpân al celora care se află în relaţii de interdependenţă cu el prin stăpânirea credinţei, dar şi stăpânit prin stăpânirea şi sub stăpânirea credinţei precum şi al semenilor săi, astfel încât toţi împreună stau sub stăpânirea Celui Atotputernic și a Legii Sale Supreme .
În traducere şi exprimare lumească credinţa presupune existenţa unei încrederi totale reciproce între semeni. Dacă ea lipseşte, atunci este inexistentă şi credinţa într-un Adevăr suprem şi viceversa. În situaţia sutaşului din cunoscutul exemplu creştin, însă în varianta unuia fără credinţă se află astăzi o lume întreagă. Perioada postmodernistă în care a intrat cea mai mare parte a ei scoate în relief într-o interpretare modificată realităţile care o guvernează. Exegeza academică ce tratează legităţile economice, social politice şi culturale ce o caracterizează continuă în aceeaşi manieră să dea noi şi noi interpretări în relativ adevărului, complicând şi mai mult într-o sofistică exagerată multiplele probleme născute de lupta care se dă între bine şi rău, în loc să le rezolve cu ajutorul mijloacelor care îi stau la îndemână de milenii. Atare soluţii se găsesc toate în Înţelepciunea creştină .
Asistăm astăzi şi vom asista şi în viitor la parcurgerea în sens invers prin suferinţe şi poticnire a drumului ce duce spre acest unic deziderat când cei mulţi şi nemulţumiţi prin aceleaşi procedee democratice cunoscute şi încercate se mişcă spre origine, cucerind pas cu pas adevărul suprem al credinţei ce-i va elibera până la urmă de minciună şi diverse forme de interpretare în fals a realităţii.
Frământările sociale pe care le trăieşte lumea civilizată contemporană constituie un indiciu, că ea trebuie să se reformeze din temelie pe alte principii/criterii – principiile/criteriile religioase. Primele încercări firave în acest sens se fac şi vor trebui să fie continuate la început în statele aflate în fazele finale ale etapei postmoderniste de dezvoltare în care tulburările sociale impun aceste lucruri.
© 2025 Petru Ababii. Responsabilitatea conținutului, interpretărilor și opiniilor exprimate revine exclusiv autorului
Lasă un răspuns