Dacian Duna este lector universitar doctor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca din anul 2008. Activează în Departamentul de Studii Internaționale și Istorie Contemporană al Facultății de Istorie și Filosofie a UBB încă din anul 2001, ocupând, pe rând, pozițiile de doctorand cu frecvență, asistent și lector. Anterior, a activat în cadrul Universității Bogdan Vodă în calitate de preparator universitar. În ceea ce privește studiile, a absolvit Științe Politice în anul 1999 la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul UBB, în calitate de șef de promoție, apoi masteratul Managementul Relațiilor Internaționale, în 2001, în cadrul Facultății de Istorie și Filosofie a UBB (șef de promoție) și doctoratul în Relații Internaționale și Studii Europene în 2007, sub coordonarea prof. univ. dr. Vasile Pușcaș, cu teza “Politica securității europene la începutul secolului XXI. Uniunea Europeană și noua geostrategie a Estului”. În cursul carierei sale didactice s-a remarcat prin promovarea studiilor de securitate ca domeniu de cercetare atât în cadrul UBB, cât și la nivel național. Dacian Duna este actualmente responsabilul UBB cu domeniul de studii universitare de masterat “Studii de Securitate”. A fost profund implicat în înființarea și promovarea mai multor specializări, precum specializarea nivel licență “Studii de Securitate”, masteratul „Managementul Securității în Societatea Contemporană” și masteratul „Securitate, Intelligence și Competitivitate în Organizații”. El este, totodată, cadrul didactic asociat al Academiei Naționale de Informații Mihai Viteazul din București, unde predă, în cadrul masteratului Relații Internaționale și Studii de Intelligence, disciplina “Studii de Securitate”, începând din anul universitar 2018-2019.

În ceea ce privește cercetarea științifică, Dacian Duna a activat, mai mulți ani, în cadrul Institutului de Studii Internaționale al UBB și actualmente este colaborator al Centrului de Guvernare și Politici de Securitate al UBB. A publicat 2 cărți de autor unic, 1 carte în calitate de co-coordonator, 22 de capitole în cărți (din care 1 este sub tipar), 13 manuale/suporturi de curs pentru programele de studii ale UBB și SNSPA, a fost coautor la 1 manual internațional online (Teaching International Relations Online), coautor la 1 contribuție în raportul Consiliului Europei intitulat “Cross-Border Co-operation in the Balkan-Danube Area: An Analysis of Strengths, Weaknesses, Opportunities and Threats” (2003), 33 de studii în reviste de specialitate și 1 recenzie. Dacian Duna a fost și/sau este membru în comitetele editoriale ale revistelor: Eurolimes (Oradea) (2011-2018), Romanian Review of International Studies (Cluj-Napoca) (2009-2012), Europolity (Bucureşti), Analele Universităţii din Oradea – secţia Relaţii Internaţionale şi Studii Europene. A fost, totodată, co-editor al revistei Romanian Review of European Governance Studies (Cluj) (2011-2016). Este peer-reviewer al revistei Eurolimes (Oradea) şi al publicaţiei Revista Română de Studii de Intelligence (ANIMV, Bucureşti). A fost evaluator extern UEFISCDI.

LISTA DE PUBLICAŢII, COMUNICĂRI ŞI PROIECTE ŞTIINŢIFICE

CĂRŢI – AUTOR UNIC (C):

1. Dacian Duna, Politica europeană de securitate de la origini până la Tratatul de la Lisabona: teorie şi istorie, Editura CA Publishing, Cluj-Napoca, 2015, 312 p.
2. Dacian Duna, Integrare contra fragmentare: Studii de securitate europeană (2000-2005), Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2006, 179 p.

CĂRŢI – CO-AUTOR:

1. Regiune şi regionalizare în Uniunea Europeană / Ilie Ceuşan, Dorin Dolghi, Dacian Duna… ; coord.: Vasile Puşcaş, Adrian Liviu Ivan, Institutul Cultural Roman, Cluj-Napoca, 2004, 156 p.

CĂRŢI – EDITOR SAU COORDONATOR:

1. Claudiu Marian , Ioan Manci, Dacian Duna (ed.), Hello World: “Politică şi securitate internaţională”, ediţia a V-a, CA Publishing, Cluj-Napoca, 2018, 383 p.

CONTRIBUŢII ÎN VOLUME CU MAI MULŢI AUTORI:

1. Cross-Border Co-operation in the Balkan-Danube Area: An Analysis of Strengths, Weaknesses, Opportunities and Threats, Council of Europe, ISIG, Gorizia, 2003, 296 p. Disponibil şi în format electronic: http://www.coe.int/t/e/legal_affairs/local_and_regional_democracy/Documentation/Library/Transfrontier_Cooperation/tfc_English_SWOT.pdf

CAPITOLE ÎN CĂRŢI (CC):

1. Dacian Duna, “Prefață”, în Dana Maria Coza, Politica de Securitate a Federaţiei Ruse. Tactici şi strategii pentru combaterea terorismului, ed. Limes, Cluj-Napoca, 2020, pp. 5-9.
2. Dacian Duna, „Normative Power Faces Great Power Politics. The European Union, Russia, and the Ukrainian Crisis”, în Mircea Brie, Alina Stoica, Florentina Chirodea,The European Space Borders and Issues: In Honorem Professor Ioan Horga, Oradea University Press, Debrecen University Press, Oradea-Debrecen, 2016, pp. 413-440, ISBN 978-963-319-609-4.
3. Dacian Duna, “Uniunea Europeană între normele puterii şi puterea normelor. Acţiunea externă a UE în contextul crizei ucrainene”, în George Angliţoiu (coord.), Europenizarea. Studii de guvernare si Securitate, Editura CH Beck, Seria de Studii Strategice, Bucureşti, 2015, pp. 45-62, ISBN 978-606-18-0436-8.
4. Articol în volumul Transilvania în modernitatea românească: de la modernitatea naţională, la autodeterminare şi integrare : in honorem Gheorghe Iancu, ed. Argonaut, 2015.
5. Dacian Duna, Raul-Ciprian Dăncuţă, „Securizarea Europei: sau spre o agenţie de informaţii a Uniunii Europene?”, în Adrian Liviu Ivan et al. (coord.), Guvernanţă, Intelligence şi Securitate în secolul XXI – Conference Proceedings 2012, CA Publishing, Cluj-Napoca, 2014, pp. 203-219.
6. Dacian Duna, Valentina-Tania Duna, “War, migration and societal security: the case of the Iraqi Kurdish diasporas in Europe”, în Mircea Brie, Ioan Horga, Sorin Şipoş (ed.), Ethnicity, Confession and Intercultural Dialogue at the European Union Eastern Border, Newcastle, Cambridge Scholars Publishing, 2013, pp. 228-242. ISBN (10): 1-4438-4607-4, ISBN (13): 978-1-4438-4607-3.
7. Dacian Duna, „Evoluţia istorică a cooperării politice europene în materie de politică externă, de securitate şi apărare până la Tratatul de la Lisabona”, în Constantin Hlihor (edit.), Relaţii internaţionale şi istorie. Omagiu profesorului Constantin Buşe, Editura Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 2009, pp. 126-138.
8. Dacian Duna, “Teoriile integrării europene şi reflecţiile lor asupra Politicii Externe şi de Securitate Comună”, în Flore Pop, Sergiu Gherghina (ed.), Uniunea Europeană după 50 de ani: între entuziasmul extinderii şi aprofundarea integrării, Argonaut, Cluj-Napoca, 2007, 113-130.
9. Dacian Duna, “Politica de Vecinătate Europeană şi noile dimensiuni ale securităţii europene”, în Flore Pop, Sergiu Gherghina (coord.), Provocarea europeană: Proceduri şi implicaţii ale aderării României, Argonaut, Cluj-Napoca, 2007, pp. 103-126.
10. Dacian Duna, “The EU and its neighbourhood: the new regional security dimensions of Europe”, în Simion Costea (coord.), For a Stronger and Wider European Union, Ed. Napoca Star, Cluj-Napoca, 2005, pp. 213-231.
11. Dacian Duna, „Principiul diferenţierii regionale în politica externă şi şi de securitate comună a UE”, în Vasile Puşcaş şi Adrian Liviu Ivan (coord.), Regiune şi regionalizare în Uniunea Europeană, Institutul Cultural Roman, Cluj-Napoca, 2004.
12. Cross-Border Co-operation in the Balkan-Danube Area: An Analysis of Strengths, Weaknesses, Opportunities and Threats, Council of Europe, ISIG, Gorizia, 2003, 296 p. Disponibil şi în format electronic: http://www.coe.int/t/e/legal_affairs/local_and_regional_democracy/Documentation/Library/Transfrontier_Cooperation/tfc_English_SWOT.pdf
13. Vasile Puşcaş, Dacian Duna, “New Developments of International Relations Curricula”, în International Relations: Updating Studies and Training, Black Sea University Foundation, 2002, pp. 85-97.
14. Vasile Puşcaş, Dacian Duna, “The Evolution of the International Relations since the Westphalia Treaty: A Diachronic Analysis” (“Evoluţia relaţiilor internaţionale de la tratatul de la Westphalia: o analiză diacronică”), în Vasile Puşcaş (edit.), International Studies at the Beginning of the 21st Century, Tomorrow’s Romania Publishing House, Bucureşti, 2002, pp. 11-35.
15. Dacian Duna, “Current Debates on EU Common Foreign and Security Policy and Crisis Management” (“Dezbateri contemporane asupra Politicii Externe şi de Securitate Comună a UE şi managementului crizei”), în Vasile Vese, Adrian Liviu Ivan (coord.), Paradigme în relatiile internationale, Ed. Accent, Cluj-Napoca, 2001, pp. 294-320.
16. Dacian Duna, “State naţionale şi organizaţii internaţionale de securitate: Raporturi post-Kosovo”, în Vasile Docea (edit.), Colocvii politice I, Presa Universitară Română, Timişoara, 2001.
17. Dacian Duna, “The Policy of the Euro-Atlantic Organisations in Central and Southeast Europe” (“Politici ale organizaţiilor euro-atlantice în Europa Centrală şi de Sud-Est”) în Vasile Puşcaş (edit.), Central Europe since 1989, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2000, pp. 200-223.
18. Vasile Puşcaş, Dacian Duna et al, “Romania and the European Integration (1990-1999)”, în Popa, Vasile and Popeti, Corneliu C. (ed.), European Paradigms, Central European Academy of Science and Art, Propeller-Verlag, Berlin, 2000, pp. 273-294.
19. Vasile Puşcaş, Dacian Duna, “Geoeconomic and geocultural trends in the Context of Globalization. Case Studies: Central Europe and the Mediterranean” (“Tendinţe geoconomice şi geoculturale în contextul globalizării. Europa Centrală şi Mediterana”), în Vasile Puşcaş (edit.), Central Europe since 1989, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2000, pp. 64-78.
20. Vasile Puşcaş, Dacian Duna, “Security Dilemmas in South Eastern Europe” (“Dileme de securitate în Europa de Sud-Est”), în Vasile Popa (edit.), La Diplomatie de la paix en Europe, Belgrad-Timisoara, 1998, pp. 83-91.
21. Dacian Duna, “Arms trade. Areas of risk: South Eastern Europe and South Asia” (“Comerţul cu arme. Zone de risc: Europa de Sud-Est şi Asia de Sud”), în Rethinking One Step Towards, Selected Conference Papers, St. Petersburg, 1998.

MANUALE(M)/SUPORT DE CURS:

1. Dacian Duna, Paradigme, teorii și abordări în studiile de securitate, suport de curs pentru programul de masterat MSSC-IFR, Centrul de Formare Continuă, Învățământ la Distanță și cu Frecvență Redusă, UBB, 2022.
2. Dacian Duna, Teorii ale relațiilor internaționale, suport de curs pentru programul de licență în Studii de Securitate, Centrul de Formare Continuă, Învățământ la Distanță și cu Frecvență Redusă, UBB, 2022.
3. Dacian Duna, Security and Strategic Culture, suport de curs pentru programul de masterat MSSC-IFR, Centrul de Formare Continuă, Învățământ la Distanță și cu Frecvență Redusă, UBB, 2022.
4. Dacian Duna, Raul-Ciprian Dăncuță, Kacsó, Zsuzsanna, Analiza conflictelor internaționale, suport de curs pentru programul de licență în Studii de Securitate, Centrul de Formare Continuă, Învățământ la Distanță și cu Frecvență Redusă, UBB, 2022.
5. Dacian Duna, Geopolitica Europei Centrale şi de Est, modul de predare, proiectul internaţionale Jean Monnet Centre of Excellence, „In and Out: Understanding the European Union beyond its Borders”, Programul Erasmus+, instituţia gazdă: Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative – Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană, Bucureşti, 2015-2018. Disponibil online: http://europolity.eu/wp-content/uploads/2016/01/Geopolitica-Europei-Centrale-şi-de-Est.pdf
6. Dacian Duna, Introducere în ştiinţe politice, suport de curs, Facultatea de Istorie şi Filosofie, UBB, Cluj-Napoca, 2012.
7. Dacian Duna, Introducere în geopolitică, suport de curs, Facultatea de Istorie şi Filosofie, UBB, Cluj-Napoca, 2012.
8. Dacian Duna, Comunicare şi securitate în relaţiile internaţionale, suport de curs pentru Învăţământ cu Frecvenţă Redusă, UBB, Cluj-Napoca, 2012.
9. Dacian Duna, Negocieri internaționale, suport de curs pentru Învățământ la Distanță – MSSC, UBB, Cluj-Napoca, 2010.
10. Dacian Duna, Securitate naţională şi securitate internaţională, note de curs, Facultatea de Istorie şi Filosofie, UBB, Cluj-Napoca, 2005-2006.
11. Virgiliu Ţârău, Dacian Duna, Caiet de seminar pentru Istoria şi Teoria Relaţiilor Internaţionale, Facultatea de Istorie şi Filosofie, UBB, Cluj-Napoca, 2005.
12. Mihaela Luţaş, Dacian Duna, Economie politică internaţională, suport de curs pentru Învăţământ la Distanţă, Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative, UBB, Cluj-Napoca, 2003-2004.
13. Mihaela Luţaş, Dacian Duna, Instituţii financiare internaţionale, Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative, UBB, Cluj-Napoca, 2001-2002.

LUCRĂRI PUBLICATE ÎN REVISTE:

1. Dacian Duna, „Leaders, States, and the war in Ukraine: back to the old school of realism?”, în Analele Universităţii din Oradea, Seria Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, TOM XV, 2023, pp. 39-53. ISSN 2067 – 1253 (Erih +)
2. Dacian Duna, “Ruling an unruly world: A critical assessment of the European Union’s Strategic Compass for Security and Defence”, în Crisia, Supliment, nr. 2/2022, Editura Țării Crișurilor, Alina-Carmen Brihan, Gabriela Goudenhooft și Ioan Horga (coordonatori), Actors, Mechanisms and Levels of Influence in the EU Decision-Making, Proceedings of the Jean Monnet International Conference, Oradea, 26-27 mai 2022, pp. 14-28. ISSN: 1016-2798. (Erih +)
3. Dacian Duna, „Sfârșitul jocului în Afganistan: retragerea SUA și implicațiile sale asupra geopoliticii Marilor Puteri”, în Diplomacy & Intelligence, nr. 17/2021, pp. 89-113. Internet: https://www.strategiiaplicate.ro/revista-csa/. ISSN: 2344 – 3650.
4. Dacian Duna, Raul-Ciprian Dăncuţă, „Cooperarea structurată permanentă – un mic pas spre integrarea politico-militară europeană”, în Gândirea militară românească, serie nouă, anul XXX, nr. 2/2019, pp. 94-110. ISSN Print: 1454-0460 ISSN Online: 1842-8231. Website: https://gmr.mapn.ro/app/webroot/fileslib/upload/files/arhiva%20GMR/2019%20gmr/2%202019%20gmr/GMR_2.pdf
5. Dacian Duna, “Geopolitics at the Eastern Borders of the European Union: Eastern Europe between the EU and Russia”, in Europolity, vol. 11, No. 2, Bucharest, 2017, pp.117-135. Internet: http://europolity.eu/wp-content/uploads/2017/12/Duna_11_2_2017.pdf
6. Valentina-Tania Duna, Dacian Duna, Adrian Liviu Ivan, „Approaching Al Qaeda terrorism and the war on terror: a just war perspective” (revista BDI), în International Journal on Humanistic Ideology, vol. VI, No. 2, Autumn-Winter 2015, pp. 153-178.
7. Dacian Duna, Raul-Ciprian Dăncuţă, “The common European army project between the national defence preferences of the Member States and the geostrategic challenges at the Eastern borders of the EU”, in Eurolimes, No. 18, The Security Dimension of European Frontier vs the Legitimacy of Political Priorities of EU and EU Members States National Preferences, edited by Dorin I. Dolghi and Octavian Ţâcu, Autumn 2014, pp. 55-77.
8. Dacian Duna, Raul-Ciprian Dăncuță, „Un serviciu de informaţii al Uniunii Europene – necesitate sau utopie? (II)”, în Pulsul Geostrategic, nr. 124, miercuri 20 iunie 2012, pp. 24-28.
9. Dacian Duna, Raul-Ciprian Dăncuță, „Un serviciu de informaţii al Uniunii Europene – necesitate sau utopie? (I)”, în Pulsul Geostrategic, nr. 123, Marţi 5 iunie 2012, pp. 25-32.
10. Dacian Duna, Valentina-Tania Duna, „De la costofwar.com la occupywallst.org – geopolitica crizei sistemului global”, în Geopolitica, Anul IX, nr. 43, Bucureşti, 2011, pp. 211-220.
11. Dacian Duna, Ioana Strat, Valentina-Tania Duna, “An overview of the EU’s CFSP. Conflicts, minorities and enlargement”, în European Union, Ethnic Minorities and Integration Issues, ISIG Journal – Quarterly of International Sociology , Gorizia, vol. XX, nr. 2, 2011, pp. 202-219 (baza de date WORLDCAT).
12. Dacian Duna, “Defining the European Union as a global security actor”, în Eurolimes, Journal of the Institute for Euroregional Studies, vol. 10, Autumn 2010, pp. 11-20.
13. Dacian Duna, “The CSFP in the European integration theories: from intergovernmentalism to consociationalism”, în Romanian Journal of Security Studies, Oradea University Press, vol. 1, No. 1, Autumn 2010, pp. 40-53. Disponibilă online: http://rjss.ro/archive/volume-1/
14. Dacian Duna, “Approaching the Northern and the Southern Neighbours of the European Union”, în Eurolimes, Vol. 7, editat de Dorin Ioan Dolghi, Gilles Rouet, Zsolt Radics, Europe and the Neighbourhood, Journal of the Institute for Euroregional Studies, Oradea-Debrecen, Spring 2009, pp. 10-22.
15. Vasile Puşcaş,Christian Radu Chereji, Dacian Duna, Goriţă Dorin Ciprian, “Building Democracy in Central Europe and the Post-cold-war System”, în Central European Political Science Review, Budapest, Volume 10, Winter 2009, pp. 26-40.
16. Dacian Duna, Valentina-Tania Secheşan, „Turkey’s Accession to the European Union: the Kurdish Problem”, în Geopolitica, anul VI, nr. 25 (1/2008), pp. 66-75.
17. Dacian Duna, „India şi geopolitica Asiei de Sud şi Sud-Vest”, în Geopolitica, anul III – nr. 11, Bucureşti, 2005, pp. 222-230.
18. Dacian Duna, „Uniunea Europeană şi Politica Vecinătăţii Europene: dimensiunea sudică”, in Geopolitica, Bucureşti, anul III – nr. 9-10, 2005, pp. 101-108.
19. Dacian Duna, “Raport de cercetare, Grant: Securitatea Europeană în contextul globalizării relaţiilor internaţionale”, în Revista de Politica Ştiinţei şi Scientometrie, Număr Special 2005, ISSN 1582-1218. Disponibilă şi în format electronic: frf.cncsis.ro/documente/492Raport_de_Cercetare%20duna.doc
20. Vasile Puşcaş, Dacian Duna, „Il rapporto tra la cooperazione internazionale e la sovranita nazionale. Un aprocio comparativo a partire da Westfalia” (“Raportul dintre cooperarea internaţională şi suveranitatea naţională. O abordare comparativă după Westphalia”), in Westfalia si complica – Organizzazioni mondiali ed individuo come produttori di globalizzazione e riconciliazione, Futuribili, nr. 1-2/2003, ed. Franco Angelli, Milano, pp. 107-125.
21. Vasile Vese, Dacian Duna, “Transnistria and the Geopolitical Condition of Moldova”, ISIG Magazine, Gorizia (Italia), nr. 1 / June 2002. Disponibilă şi în format electronic: http://www.isigmagazine.isig.it/lib/files/isig_mag_bollettino_it_1521_pdf_.pdf (baza de date WORLDCAT)
22. Dacian Duna, “Terorismul şi noua tentaţie totalitară”, in Integrarea, Cluj-Napoca, nr. 7, 4 octombrie 2001
23. Dacian Duna, “Pre-requisites for peace and nation building in Kosovo” (“Precondiţii pentru pace şi construcţia naţiunii în Kosovo”), în rev. Aletheia, Oradea, 2001.
24. The Romanian-Hungarian Treaty (1996) and the question of national minorities,in „How Diplomacy Conceives an Achieves the protection of Central-Eastern Europe minorities” – ISIG Magazine, Anno IX-X No. 4 Dicembre 2000 – No. 1 Febbraio 2001, Gorizia, 2001, pp. 10-15.
25. Dacian Duna, “Spre Occident sau spre Accident?”, in Avertisment de Nord-Vest, Cluj-Napoca, nr. 7 (72), 7-13 decembrie 2000.
26. Dacian Duna, “Identitate şi geografie electorală”, in Avertisment de Nord-Vest, Cluj-Napoca, nr. 6 (71), 23-29 November 2000.
27. Dacian Duna, “Zona gri”, in Avertisment de Nord-Vest, Cluj-Napoca, nr. 5 (70), 16-22 noiembrie 2000.
28. Dacian Duna, “Romania şi destinul ei european”, in Avertisment de Nord-Vest, Cluj-Napoca, nr. 4 (69), 8-15 noiembrie 2000.
29. Dacian Duna, “Reformă şi stabilitate regională”, in Avertisment de Nord-Vest no. 3 (68), 1-7 noiembrie 2000.
30. Dacian Duna, “În Balcani memoriile sunt fixe, numai graniţele se schimbă”, in Dosarele Istoriei, Bucureşti, nr. 3/2000.
31. Dacian Duna, “Consiliul de Securitate – organismul forte al ONU. Veto: cum si de ce?”, in Dosarele istoriei, Bucureşti, nr. 2/2000.
32. Dacian Duna, “I.C.E. şi Tratatul româno-ungar. Abordări la problema drepturilor minorităţilor naţionale” (“C.E.I. and Romanian Hungarian Treaty. Approaches to the Rights of National Minorities Issue”), in The Romanian-Hungarian Treaty (1996) and the National Minority Issue (A Case Study), în „East” – Political Science Review Cluj (Electronic Journal), Issue No. 3, 1999.
33. Dacian Duna, “Securitate în Europa de Sud-Est. Impactul conflictelor asupra mediului strategic regional şi continental”, în Analele Universitatii din Oradea – Drept, Oradea, 1998, pp. 306-313.

RECENZII:

1. The Romanian Journal of European Affairs, Vol. 15, No.3, September 2015, 95 pages. ISSN print: 1582-8271, ISSN online: 1841-4273, în Europolity, vol.9, nr. 2, 2015, pp. 281-288. Online: http://europolity.eu/wp-content/uploads/2015/12/Vol.-9.-No.-2.-2015_281-288.pdf

ARTICOLE/STUDII PUBLICATE ÎN VOLUMELE UNOR MANIFESTĂRI ŞTIINŢIFICE NAŢIONALE (Vn:

1. Dacian Duna, “Situarea geopolitică a Indiei şi contextul geostrategic asiatic”, volumul conferinţei Universităţii Bogdan Vodă, Interprint, Baia-Mare, 2000.

2. Dacian Duna, “Implicaţiile crizei din Kosovo asupra noului concept strategic al NATO”, volumul conferinţei Universităţii Bogdan Vodă, Interprint, Baia-Mare, 1999.

ARTICOLE/STUDII PUBLICATE ÎN VOLUMELE UNOR MANIFESTĂRI ŞTIINŢIFICE INTERNAŢIONALE:

1. Dacian Duna, “Ruling an unruly world: A critical assessment of the European Union’s Strategic Compass for Security and Defence”, în Crisia, Supliment, nr. 2/2022, Editura Țării Crișurilor, Alina-Carmen Brihan, Gabriela Goudenhooft și Ioan Horga (coordonatori), Actors, Mechanisms and Levels of Influence in the EU Decision-Making, Proceedings of the Jean Monnet International Conference, Oradea, 26-27 mai 2022, pp. 14-28. ISSN: 1016-2798.
2. Dacian Duna, Valentina-Tania Duna, “War, migration and societal security: the case of the Iraqi Kurdish diasporas in Europe”, în Mircea Brie, Ioan Horga, Sorin Şipoş, Ethnicity, Confession and Intercultural Dialogue at the European Union Eastern Border, Debrecen/Oradea, IERS, 2011, pp. 233-246.
3. Vasile Puscas, Dacian Duna, “Cross-Border Co-operation in the Balkan-Danube Area (2002-2005) – Romania – Bulgaria, Hungary, Moldova, Serbia and Montenegro”, Report for Council of Europe Conference Rethinking cross-border cooperation in the Balkan-Danube Area Sofia, 29-30 September 2005.
4. Vasile Puşcaş, Dacian Duna, „New developments of International Relations Curricula” (“Noi dezvoltări în curricula relaţiilor internaţionale”), în Christian Chiscop, Roxana Georgescu (ed.), International relations: Updating Studies and Training, Editura Semne, Bucureşti, 2002, pp. 85-97.
5. Dacian Duna, “Arms trade. Areas of risk: South Eastern Europe and South Asia” (“Comerţul cu arme. Zone de risc: Europa de Sud-Est şi Asia de Sud”), în Rethinking One Step Towards, Selected Conference Papers, St. Petersburg, 1998.
6. Dacian Duna, “The CSFP in the European integration theories: from intergovernmentalism to consociationalism”, cea de-a XVI-a Sesiune de Comunicări Ştiinţifice cu participare internaţională Intelligence pentru secolul XXI: analiză şi decizie strategică într-un mediu de securitate complex, Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul”, Bucureşti, 12 noiembrie 2010. Lucrare publicată pe format CD-ROM.

LUCRĂRI PREZENTATE LA MANIFESTĂRI ŞTIINŢIFICE INTERNAŢIONALE:

1. 11-13 octombrie 2023 – conferința “20 years of European Studies and International Relations in Oradea”, Universitatea din Oradea. Lucrare prezentată: „Leaders, States, and the war in Ukraine: back to the old school of realism?”.
2. 26-28 mai 2022 – International Jean Monnet Conference „Actors, Mechanisms and Levels of Influence in the EU Decision-Making”. Lucrare prezentată: A critical assessment of the EEAS’s document “A Strategic Compass for Security and Defence, formally approved by the European Union”.
3. 12 noiembrie 2020 – conferinta de deschidere modul Jean Monnet EUSEGOV (online), Academia Naţională de Informaţii Mihai Viteazul, Bucureşti. Lucrare prezentată: “Guvernanţă şi securitate europeană”.
4. 10-11 Decembrie 2015 – conferinţa „Dezvoltare internationala si democratizare”, Departamentul de Stiinte Politice, Relatii Internationale si Studii Europene din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza din Iasi. Lucrare prezentată: “The refugee crisis and security blunders in the European Union and its Member States: How the European leaders have failed to understand the ISIS threat”.
5. Iunie 2014 – şcoala de vară în cadrul proiectului Jean Monnet Module Security Approaches at the Eastern Border of the European Union, Universitatea din Oradea. Prelegeri susţinute: 1) “The Geopolitics of the Eastern Frontiers of NATO and the EU”; 2) “Threats and Vulnerabilities to the national security of Romania in the context of the Ukrainian Crisis”.
6. 25-30 mai 2014 – The Central and Eastern European Conference on Health and Environment, secţiunea Armed Conflicts, Reconstruction and Development, Cluj-Napoca. Lucrare prezentată (împreună cu Raul Dăncuţă): „Old and new geopolitical concerns for the European Union: an assessment of the eastern partnership in the wake of the Russian resurgence”.
7. 27 mai 2012 – A 2-a ediţie a conferinţei cu participare internaţională Guvernanţă, Intelligence şi Securitate în secolul XXI, UBB, Cluj-Napoca. Lucrare prezentată (împreună cu Raul Dăncuţă): „Securitizing Europe: Towards a European Intelligence Agency?”.
8. 2-5 iunie 2011 – conferinţa internaţională Jean Monnet Ethnicity, Confession and Intercultural Dialogue at the European Union Eastern Border organizată de Univ. din Oradea. Lucrare prezentată (împreună cu Valentina-Tania Duna): „Migration and Societal Security: the case of the Middle Eastern Diasporas in the European Union”.
9. 27 Mai 2011 – Prima ediţie a conferinţei cu participare internaţională Guvernanţă, Intelligence şi Securitate în secolul XXI, UBB, Cluj-Napoca. Lucrare prezentată: „Securitate şi guvernanţă în Orientul Mijlociu: implicaţiile revoluţiei iasomiei”.
10. 12 noiembrie 2010 – Cea de-a XVI-a Sesiune de Comunicări Ştiinţifice cu participare internaţională Intelligence pentru secolul XXI: analiză şi decizie strategică într-un mediu de securitate complex, Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul”, Bucureşti. Lucrare prezentată: „The CSFP in the European integration theories: from intergovernmentalism to consociationalism”.
11. 28-29 mai 2009 – Conferinţa internaţională Multi-Level Governance and Democracy in the European Union, organizată de CASSOE, UBB, Cluj-Napoca. Lucrare prezentată: „What future for the EU as a security actor?”
12. 6-8 noiembrie 2008 – Conferinţa internaţională „Romania şi Rusia în sistemul european de după 1989”, organizată de Departamentul de Studii Internaţionale, Facultatea de Istorie şi Filosofie, Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca. Lucrare prezentată: „Uniunea Europeană şi Rusia: confruntare sau parteneriat strategic?”.
13. 15-17 decembrie 2005 – Conferinţa internaţională Young Faces Conference: Europe in the World: A Globalised Perspective, organizată de Riksbankens Jubileumfond (Suedia), Wolkswagen Stiftung (Germania) şi COmpagnia di San Paolo (Italia), la Stockholm (Suedia), în cadrul proiectului internaţional ESDPS (Studii de Securitate şi Apărare Europeană).
14. 3 aprilie 2005 – Conferinţa internaţională Perspectives of Development of Ukraine-Romania Relations, Kiev (Ucraina). Participant la discuţiile primei sesiuni de comunicări: Ukraine and Romania in New European Security System. Lucrare prezentată: „Romania and Ukraine: the momentum for political cooperation?”.
15. 20-21 iunie 2005 – Seminarul ştiinţific internaţional Ukraine and Neighbouring Countries: New Perspectives for a Successful Euro-Atlantic Integration, Cernăuţi (Ucraina).
16. 9-20 august 2000 – Şcoala de vară din Pamporovo, Bulgaria – Local Government, decentralization and the challenges of a united Europe (Guvernare locală, descentralizare şi provocările unei Europe unite). Lucrare prezentată: The Non-Governmental Actors and Local Government in Central and Eastern Europe, “Rolul organizaţiilor non-guvernamentale Actorii non-guvernamentali şi autorităţile locale în Europa Centrală şi de Est”.
17. 23–25 aprilie 1998 – Conferinţa internaţională studenţească Rethinking the Security Architecture of Eastern and Central Europe and the CIS, Sankt Petersburg, Russia. Lucrare prezentată: “Arms Trade. A Comparative Approach on Areas of Risk. South-Eastern Europe and South Asia” (Comerţul cu arme. Un studiu comparativ pe zone de risc: Europa de Sud-Est şi Asia de Sud).

LUCRĂRI PREZENTATE LA ALTE MANIFESTĂRI ŞTIINŢIFICE:

1. 8-9 iunie 2023 – Workshop: Ukraine and the New Geopolitics of Eastern Europe, DSIIC, UBB, Cluj-Napoca, coorganizator (cu participarea prof. univ. dr. Matthew Rhodes, George C. Marshall European Center for Security Studies). Lucrare prezentată: “Russia-Ukraine War: implications for structural geopolitics in Europe”.
2. 11 mai 2022 – Webinarul Rolul Parlamentului European în dezvoltarea Politicii Externe și de Securitate Comună și a Politicii de Securitate și Apărare Comună ale UE. Studiu de caz: Uniunea Europeană și războiul din Ucraina, coorganizator cu Raul-Ciprian Dăncuță (cu participarea dlui europarlamentar Dragoș Tudorache).
3. 14 decembrie 2021 – Seminarul online S.U.A. şi geopolitica structurală (spaţiul indo-pacific şi spaţiul euroatlantic) (împreună cu Raul-Ciprian Dăncuță), în cadrul Programului de evenimente aniversare al American Corner Cluj-Napoca – 15 ani, 10-17 decembrie 2021. Lucrare prezentată: “SUA și geopolitica spațiului indo-pacific”.
4. 7 decembrie 2021 – Academic Panel Challenges of European Security Governance, Academia Națională de Informații Mihai Viteazul, București. Lucrare prezentată: “On global and regional security. A view from the European Union”.
5. 8 noiembrie 2021 – Webinar organizat împreună cu Centrul de Studii Aplicate, București. Lucrare prezentată: „Sfârșitul jocului în Afganistan: retragerea SUA și implicațiile sale asupra geopoliticii Marilor Puteri”
6. 22 noiembrie 2018 – Conferință DSIIC cu participarea dr. Matthew Rhodes, George C. Marshall European Center for Security Studies, Garmisch-Partenkirchen.. Lucrare prezentată: “Romania’s EU Presidency and US-EU Relations”
7. 4-8 septembrie 2007 – Scoala de vara Quo Vadis Europa?, UBB, Cluj-Napoca. Lucrare prezentata: „Guvernanta securitatii in Uniunea Europeana”.
8. 26-27 ianuarie 2007 – Conferinţă organizată de Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative a UBB, Cluj-Napoca. Lucrare prezentată: „Securitate, identitate si largire: Uniunea Europeana dupa 1 ianuarie 2007”.
9. Noiembrie 2006 – Prelegere „Securitatea europeană după ultima extindere a UE”, Masteratul Managementul Relaţiilor Internaţionale şi Afacerilor Comunitare, UBB, Cluj-Napoca.
10. 25 martie 2005 – Conferinţa naţională România de la Tratatul de la Varşovia la alianţele euro-atlantice, organizată de Institutul Cultural Român – Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca. Lucrare prezentată: „Politica Europeană de Securitate şi Apărare: o analiză a mecanismului de gestionare a crizelor”.
11. 4 iunie 2004 – Simpozion stiintific, Universitatea “Petru Maior”, Târgu-Mureş. Lucrare prezentată: “Politica Europeana de Securitate si Aparare”.
12. 18-23 aprilie 2004 – Conferinţa internaţională De la Cruciada a 4-a la unificarea europeană organizată de Institutul de Studii Internaţionale şi Institutul Cultural Român – Centrul de Studii Transilvane sub patronajul Preşedinţiei României, Cluj-Napoca. Lucrare prezentată: „Uniunea Europeană şi managementul conflictului”.
13. 6 iunie 2003 – Conferinţa C’era una volta l’Iraq, organizată de Institutul Italo-Român din Cluj-Napoca, Asociaţia „Gh. I. Brătianu” şi Institutul de Studii Internaţionale al UBB, Cluj-Napoca.
14. 8-11 februarie 2001 – “Regional Inter-University Seminar on the Improvement of International Relations Curricula”, Sinaia, conferinţă organizată de Fundaţia Universităţii Mării Negre. Lucrare prezentată: “New Developments of IR Curricula in Cluj-Napoca”.
15. 14- 15 aprilie 2000 – Colocviul de ştiinţe politice şi relaţii internaţionale ACADRES 2000, Băile Herculane. Lucrare prezentată: “Relaţiile între statele naţionale şi organizaţiile internaţionale post-Kosovo”.
16. 25-26 noiembrie 1999 – Colocviul Naţional de Relaţii Internaţionale, Sistemul internaţional la începutul secolului XXI, ediţia a 3-a, Cluj-Napoca. Lucrare prezentată: “Noile crize regionale şi impactul lor asupra mecanismelor de luare a deciziei ale Consiliului de Securitate. Studiu de caz: fosta Iugoslavie”.
17. mai 1999 – Conferinţa Naţională de Ştiinţe Politice şi Economice, ediţia I, Universitatea Bogdan Vodă, Baia-Mare. Lucrarea prezentată: “Implicaţiile crizei din Kosovo asupra noului concept strategic al NATO“.
18. 22-24 mai 1998 – Colocviul Naţional de Ştiinţe Politice, UBB, Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative, Cluj-Napoca. Lucrarea prezentată: “Securitate în Europa Sud-Estică. Implicaţiile regionale ale crizei din Kosovo”.
19. 22-24 mai 1997 – Colocviul studenţesc de relaţii internaţionale Ce va fi după Madrid?, ed. a 2-a, UBB, Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administraţie Publică, Cluj-Napoca.
20. 14-16 aprilie 1997 – Colocviul studenţesc de relaţii internaţionale Percepţii ale actualelor evenimente globale, ed. I, UBB, Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administraţie Publică, Cluj-Napoca. Lucrare prezentată: “Postura geopolitică şi geostrategică a Indiei în actualul mediu global de securitate”.

PUBLICAŢII ELECTRONICE:

1. Dacian Duna, “The CSFP in the European integration theories: from intergovernmentalism to consociationalism”, cea de-a XVI-a Sesiune de Comunicări Ştiinţifice cu participare internaţională Intelligence pentru secolul XXI: analiză şi decizie strategică într-un mediu de securitate complex, Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul”, Bucureşti, 12 noiembrie 2010. Lucrare publicată pe format CD-ROM.
2. Vasile Puşcaş, Dacian Duna, “Space and Territoriality in International Relations” (“Spaţiu şi teritorialitate în relaţiile internaţionale”), modul în cadrul proiectului Teaching International Relations Online, Östeuropa Institute, Berlin, 2002 (format CD-ROM).
3. Vasile Puscas, Dacian Duna, “Cross-Border Co-operation in the Balkan-Danube Area (2002-2005) – Romania – Bulgaria, Hungary, Moldova, Serbia and Montenegro”, Report for Council of Europe Conference Rethinking cross-border cooperation in the Balkan-Danube Area Sofia, 29-30 September 2005.

ACTIVITATEA DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ:

PROIECTE DE CERCETARE NAŢIONALE:

• Grant CNCSIS nr 13/1508: Guvernanta multi-nivel in Romania si rolul regiunilor de dezvoltare in procesul decizional,Studiu de caz: regiunea 6 Nord-Vest, director Adrian Ivan, perioada 2007-2008 – Membru în echipa de implementare
• CEEX , 200/2006, România şi viitorul Europei. Contribuţii româneşti la proiectul Statele Unite ale Europei, 2006-2008, 195000 RON – Membru în echipa de implementare
• Membru în echipa de implementare al proiectului CNCSIS de tip A coordonat de prof. Univ. Dr. Corneliu Nicolescu, intitulat: Securitatea internationala la inceputul secolului XXI: fluxuri si amenintari transfrontaliere, 2003-2004.
• CNCSIS tip Td, Securitatea europeană în contextual globalizării relaţiilor internaţionale, 2003-2004, Director de proiect
• Grant Orizont 2000/Largirea NATO: Romania, factor de stabilitate intre Europa Centrala si de Sud-Est, 2003 – Coordonator
• Grant Orizont 2000, nr. 45, Regiune şi regionalizare în Uniunea Europeană, 2002-2003, 70000 RON, proiect finanţat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării – Membru în echipa de implementare

PROIECTE DE CERCETARE INTERNATIONALE:

• Jean Monnet Centre of Excellence, „In and Out: Understanding the European Union beyond its Borders”, instituţia gazdă: Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative – Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană, Bucureşti, 2015-2018, proiect finanţat de Comisia Europeană – Membru în Teaching Staff
• Jean Monnet Module, C05/0046, History of European Integration, 2005-2007, 15.000 Euro, proiect finanţat de Comisia Europeană – Membru în echipa de implementare
• Encyclopedia of International Security, CQ Press, 2005-2011, proiect coordonat de prof. dr. Michael Palmiotto (Wichita State University) – Contributor
• Teaching International Relations Online, proiect sub coordonarea Institutului de Studii Est-Europene al Universităţii Libere din Berlin, proiect finantat de Volkswagen Stiftung – Coordonator (pentru ISI), 2001-2002 – Coordonator de proiect
• Cross-Border Cooperation in the Balkan-Danube Area, proiect coordonat de Institutul de Sociologie Internaţională din Gorizia, finanţat de Consiliul Europei, 2000-2002 – Membru în echipa de implementare

ALTE MENTIUNI:

• 4-8 septembrie 2007 – Scoala de vara Quo Vadis Europa?, UBB, Cluj-Napoca. Lucrare prezentata: „Guvernanta securitatii in Uniunea Europeana”.
• Participant la o simulare de negociere internaţională ICONS, coordonată de Universitatea din Maryland (SUA).
• Co-organizator în diverse evenimente academice (conferinţe, simpozioane, cercuri)
• 10 decembrie 2001 – premiu de excelenţă oferit de fundaţia “Reghina & Engelberg Stukenkorg” din Loxsted Düring (Germania) pentru tinerii cercetători ai UBB
• 12 februarie 2001 – Project meeting la Darss (Germania) – reprezentant al Institutului de Studii Internaţionale în proiectul “Teaching International Relations Online”.
• 9-20 august 2000 – Şcoala de vară din Pamporovo, Bulgaria – Local Government, decentralization and the challenges of a united Europe (Guvernare locală, descentralizare şi provocările unei Europe unite).
• 16-26 februarie 1998 – Şcoala de Statistică Socială şi SPSS, organizată de Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative şi Facultatea de Sociologie a UBB Cluj-Napoca
• 23-25 noiembrie 1998 – Advanced Course on Security Issues Internationalization of Human Rights Protection and National Security organizat de Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative din Cluj-Napoca şi Centrul de Studii de Securitate Europeană (Olanda)
• 22 aprilie – 01 mai 1997 – Proiectul ICONS Managing International Security – A Case Based Simulation, un program de simulări de negociere în reţele de computer organizat de University of Maryland